EXAMEN PENTRU OBȚINEREA TITLULUI DE MEDIC, MEDIC STOMATOLOG SAU FARMACIST SPECIALIST

SESIUNEA 16 octombrie – 14 noiembrie 2025

Ministerul Sănătăţii  organizează în perioada 16 octombrie – 14 noiembrie 2025 sesiune de examen pentru obţinerea titlului de medic, medic stomatolog, respectiv farmacist specialist.

Candidații pot depune personal dosarele de înscriere la Direcția de Sănătate Publică Sibiu în perioada 01 septembrie – 19 septembrie 2025, inclusiv,  sau le pot transmite în aceeași perioadă prin servicii poștale de curierat, pe propria răspundere, având dovada expedierii acestora în termenul menționat.

Program de depunere a dosarelor :

                Luni – Joi: orele 9:00 – 15:00

                Vineri: orele 9:00-13:00

Articole recomandate

Ministerul Sănătăţii  organizează începând cu data de 14 octombrie 2021 sesiune de examen pentru obținerea titlului de specialist, pentru medicii, medicii dentişti şi farmaciştii care finalizează pregătirea în rezidenţiat respectiv în cea de a doua specialitate până la data de 14 aprilie 2022 cu respectarea prevederilor  Ordonanţei Guvernului nr.18/2009 privind organizarea şi finanţarea rezidenţiatului, aprobată prin Legea nr.103/2012, cu modificările şi completările ulterioare.